Acum aproape 20 de ani, am deschis ușile laboratorului nostru lingvistic cu un vis îndrăzneț: să conectăm oameni și idei prin traduceri autentice. Traducerea e un experiment chimic global, unde fiecare limbă e un ingredient exotic. Fiecare cuvânt e ca o picătură de esență franțuzească, fiecare frază este asemenea unei paste italiane făcute exact așa cum trebuie, iar fiecare proiect e o fuziune perfectă între precizia germană și creativitatea braziliană.
Dincolo de fraze, credem că fiecare cuvânt este o moleculă cu un potențial imens, capabilă să schimbe perspective și să unească oameni.
Echipa Traduce.re – savanții traducerilor profesioniste
În spatele fiecărei capodopere lingvistice se află o rețea de traducători autorizați de către Ministerul de Justiție specializați în domenii variate, de la tehnic la medical, juridic, economic, financiar și literar. În laboratorul de cuvinte utilizăm softuri de ultimă generație pentru traducerea și verificarea documentelor, care să ne ajute să livrăm documentații de mare volum, într-un timp redus, dar factorul uman este mereu prezent.
Ana Roșca – Alchimistul principal
Ana este catalizatorul laboratorului de chimie al cuvintelor. Cu o doză perfectă de experiență și creativitate, transformă orice contract nou într-o experiență completă pentru client. Dacă traducerea sau interpretariatul ar fi chimie, Ana ar fi savantul care creează aur din cuvinte.
Ștefania Megelea și echipa Traduce.re: Reactorul nucleului
Cu un amestec unic de răbdare și atenție la detalii, Ștefania Megelea și echipa Traduce.re se asigură că fiecare traducere este o reacție chimică perfect echilibrată.
Traducerea, o formulă a perfecțiunii
Pentru noi, fiecare proiect este mai mult decât o simplă solicitare de servicii lingvistice. Este ca un tango argentinian care necesită parteneriat, încredere și sincronizare perfectă. Analizăm nevoile fiecărui client și lucrăm împreună pentru a găsi soluția ideală. Fie că ai nevoie de o traducere autorizată și legalizată, de un interpretariat profesionist, de o localizare de site, de dublaj sau subtitrare, respectiv de traducerea unei cărți, noi suntem aici să transformăm totul într-o poveste de succes.
Avem o certificare ISO 9001, colaborăm cu traducători specializați în traduceri pentru toate domeniile și suntem pregătiți să conectăm ideile tale cu lumea. Așa că, dacă vrei traduceri care să aibă gust, stil și precizie, Traduce.re e laboratorul tău lingvistic de încredere!
Împreună #traducemstareadebine!



